Ateliere
PROTOGENES 2017
CENTRUL CULTURAL MUNICIPAL CARACAL
SECŢIA ARTE VIZUALE-PICTURĂ
SALONUL NAŢIONAL DE ILUSTRAŢIE PENTRU TINERET
PROTOGENES 2017
ARGUMENT
În ultimul timp ilustraţia a căpătat amploare, ea îmbrăcând diferite forme, mai grafice sau mai picturale în funcţie de pregătirea sau de simţurile fiecărui artist.
Căpătând forţă în perioada realismului critic, dezvoltându-se în timpul simbolismului, şi explodând efectiv în forma suprarealismului pentru a-şi găsi apoi locul mai ales prin pop-art, ilustraţia se încăpăţânează să ne prezinte atât lumi reale, cât mai ales alegorii meditative ori de-a dreptul spontane.
Astăzi ilustraţia apare fie în reviste, ori cărţi, fie spontan, pe malul mării sau la colţuri de stradă, ori mai simplu, pe internet.
Iată de ce am decis ca pentru un timp ilustraţia să poposească prin concurs şi într-o expoziţie interactivă.
Concursul nostru se adresează copiilor şi tinerilor (artişti cu experienţă sau aflaţi la început de drum).
Noi căutăm inventivitatea, talentul şi pregătirea, elemente care în spaţiul românesc se găsesc din belşug.
Nu ezitaţi! Poate fi primul pas…
REGULAMENT
٭Nu se percepe taxă de înscriere.
٭Participanţii pot trimite până la şase lucrări de ilustraţie realizate în tehnici la alegere (creion, cărbune, tuş, creioane colorate, pastel, acuarelă, guaşă, tempera, tehnici mixte, etc.), în formate cuprinse între 14 x 20 cm şi 30 x 40 cm, neînrămate.
٭Tema concursului: UNIVERS (la propriu sau la figurat).
٭Nu se admit copii xerox.
٭Se interzice preluarea de pe internet a ideii sau a reprezentării vizuale.
٭Lucrările vor avea înscrise pe verso, dreapta, jos, cu majuscule, titlul lucrării, numele şi prenumele autorului, vârsta, instituţia din care face parte (dacă este cazul), adresa şi numărul de telefon.
٭Lucrările se vor preda la sediul Centrului Cultural Municipal Caracal, situat în strada Cuza Vodă, nr. 8 (peste drum de Teatrul Naţional).
٭ Pentru concurenţii care trimit lucrările prin poştă, adresa instituţiei este următoarea:
CENTRUL CULTURAL MUNICIPAL CARACAL
STR. CUZA VODĂ, NR. 8
LOC. CARACAL
JUD. OLT
COD POŞTAL 235200
٭ Nu sunt acceptate lucrări cu tentă obscenă, jignitoare, rasiste, instigatoare sau deviante.
٭Hotărârea juriului este incontestabilă.
٭Prin trimiterea de lucrări se consideră acceptat prezentul regulament.
٭ Lucrările trimise în concurs se pot returna doar prin delegat al instituţiei expeditoare.
٭Detalii suplimentare se pot afla direct de la sediul Centrului Cultural Municipal Caracal, Secţia Arte Vizuale-Pictură, având ca persoană de contact pe prof. ref. drd. Viorel Chirea (viorel_chirea@yahoo.com) sau la numărul de telefon al instituţiei: 0249 512067.
CALENDARUL ACTIVITĂŢII:
٭Data ultimă de primire a lucrărilor: 31 martie 2017, orele 13.00.
٭Jurizarea lucrărilor: 1-2 aprilie 2017.
٭Panotarea lucrărilor: 6-7 aprilie 2017.
٭Vernisarea expoziţiei: vineri, 7 aprilie 2017, orele 17.00, foaierul Teatrului Naţional Caracal.
(În cadrul vernisajului vor avea loc recitaluri de muzică folk şi rapp).
٭Ateliere de creaţie şi premierea câştigătorilor: sâmbătă, 8 aprilie 2017, începând cu ora 10.00, în foaierul Teatrului Naţional Caracal.
PREMII:
٭Organizatorul va acorda trofeul, trei premii (I, II şi III), un premiu special al juriului şi două menţiuni în valoare totală de 4500 lei, după cum urmează:
Trofeul - 1500 lei
Premiul I - 1000 lei
Premiul II - 700 lei
Premiul III - 500 lei
Premiul Special al Juriului - 400 lei
Menţiune- 200 lei
Menţiune- 200 lei
٭La momentul decernării premiilor, concurenţii vor avea asupra lor buletinul de identitate sau vor fi însoţiţi de unul din părinţi (sau profesor) cu actul de identitate.