Biblioteca de vacanta
 
În perioada 1 iulie-31 august 2017, între orele 10:00-13:00 în Parcul Constantin Poroineanu se desfășoară „Biblioteca din vacanţă”, ediția a III – a.
 
„Biblioteca din vacanţă” este un proiect cultural organizat de către Primăria și Consiliul Local al municipiului Caracal, Centrul Cultural Municipal la propunerea bibliotecii municipale „Virgil Carianopol", punându-se în evidență funcția de divertisment, de petrecere a timpului liber într-una dintre cele mai bune perioade ale anului: vacanța de vară, printr-o serie de ateliere și cursuri educative:
  • Abilități practice: colorat și pictat, decupat și lipit, modelat cu plastilină;
  • Povești: creativitatea și cunoașterea limbii române;
  • Jocuri: jocul de Go; jocuri de societate, de imaginatie, de asociere, de atenție;
  • Activități sportive: sărituri cu coarda, alergare viteză, pennyboard, role, trotinete.
Biblioteca de vacanța este o alternativă inedită de petrecerea a timpului liber în sezonul estival care vine în întâmpinarea copiilor, dar și a adulților, satisfăcându-le necesitățile privind activitățile culturale, de creativitate și cunoaștere, combinate cu jocul și mișcarea, oferindu-le posibilitatea de a învăța lucruri noi și a se relaxa într-un mediu plăcut.
Acest proiect a fost conceput în jurul ideii de joc, de poveste, de activități de vacanță care, combinate prin diverse abordări, au căpătat formă și substanță prin stimularea imaginației copiilor.
Obiectivele pe care Biblioteca de vacanță dorește să le dobândească:
  • Atragerea prin lectură și educarea preferințelor și priorităților în alegerea cărților care urmează a fi citite pentru diverse categorii de public;
  • Dezvoltarea imaginației și creativității copiilor, a spiritului de competiție;
  • Creșterea gradului de informare a populației de orice vârstă sau profesie;
  • Biblioteca de vacanță ca spațiu de socializare și practicare a jocurilor de mișcare în aer liber;
  • Petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și util.
Grupul țintă, beneficiarii acestei activități desfășurată de Biblioteca municipală „Virgil Carianopol":
Pentru desfășurarea proiectului, vor participa: personalul bibliotecar, colegi din cadrul Centrului Cultural, profesori (doar pentru anumite activități), voluntari.